Despre mine
Grijă pentru tine și
pentru povestea ta
Cred că psihicul omului seamănă cu o grădină. Uneori, solul e bogat și pregătit pentru rod, alteori e secetos, plin de buruieni sau pietre care opresc creșterea. În munca mea de psiholog, eu nu vin cu semințele și nici nu grăbesc anotimpurile – ele există deja în fiecare om. Rolul meu este să fiu acolo, să ud cu empatie, să ajut să fie lumină, să înțeleg ce are nevoie fiecare „planta” din interior ca să prindă viață și să crească.
Procesul psihoterapeutic pentru mine nu înseamnă să dau soluții rapide, ci să creez un spațiu unde omul să își redescopere rădăcinile și puterea de a înflori. Empatia este apa care hrănește această creștere – să fiu alături, să simt și să înțeleg dincolo de cuvinte.
Cred că fiecare suflet are ritmul său, iar atunci când este ascultat cu blândețe, începe să își recâștige vitalitatea. Psihoterapia este ca o călătorie prin propria pădure interioară: uneori luminoasă, alteori întunecată, dar mereu plină de viață care merită descoperită.
Ca orice grădinar, am învățat mai întâi să am grijă de propria mea grădină interioară. Drumul meu profesional a crescut firesc din această muncă personală: sunt psiholog acreditat de Colegiul Psihologilor din România, am terminat formarea în psihoterapia de familie și cuplu la Gamma Institute din Iași și un master în același domeniu – cuplu, familie, clinică și consiliere. Am adăugat apoi și perspectiva transgenerațională, printr-un curs la Ancestry Hub, care m-a ajutat să înțeleg mai adânc felul în care poveștile de viață trec dintr-o generație în alta. Toate acestea nu ca titluri de pus pe un perete, ci ca rădăcini care mă ajută să fiu mai prezentă și mai atentă în grădinile celorlalți.